The Mansion Boutique Hotel

the experience

Centrul Vechi, poate cel mai important loc la momentul actual din București, își păstrează cu încăpățânare decorul de epocă și istoria plină de evenimente. Astăzi însă, atât pentru români cât și pentru turiștii veniți de pretutindeni, reprezintă punctul zero al distracției și al vieții de noapte din Capitală.

Însă cu mult înainte sa fie un nod al distracției, încă de la 1700, Centru Vechi a fost un loc de întâlnire al negustorilor din întreaga lume. Români, greci, bulgari, albanezi, sârbi, turci și chiar și austrieci, și-au deschis aici numeroase bazaruri, hanuri sau croitorii. De cele mai multe ori, la parterul clădirilor se găseau magazine cu vitrine mari, iar deasupra lor locuiau comercianții.

Strada Franceză, laolaltă cu Lipscani, Șelari și Gabroveni, este una dintre străzile pline de viaţă din Centrul Vechi, care a fost şi în trecut la fel de populară cum este şi astăzi. A fost prima uliță pavată cu piatră cubică, adusă tocmai din Scoţia, în 1860, iar, pe atunci, purta numele de Uliţa Işlicarilor. Numele a fost dobândit de la ișlicuri, adică acele căciuli din blană purtate de domnitori şi marii boieri ai vremurilor.

Numele acestei străzi datează încă din 1798 când aici se afla Consulatul Franţei, însă denumirea ei s-a schimbat de câteva ori: s-a numit Uliţa Domnească, pentru că făcea legătura dintre Curtea Veche (prima curte domnească din București) şi Podul Mogoşoaia, apoi Strada Carol I, după ce acesta a fost ales domnitor, și, ulterior, Strada Iuliu Maniu.

Astăzi strada Franceză este un loc al amintirilor, dar și al poveștilor noi și vechi. Aici este și The Mansion, pensiunea chic și modernă de la nr. 11, care a prezervat istoria și a îmbinat-o cu arhitectura românească și internațională deopotrivă.

THE MANSION BOUTIQUE HOTEL

Descopera camerele